Creasta Fagaras - de la Vest la Est (ziua a saptea)

..dimineata.. liniste.. racoare.. alarmele de la telefoane incep sa sune... este ora 7.. servim repede un mic dejun.. strangem sacii de dormit, izoprenul si ne pregatim rucsacii.. la ora 8 suntem gata.. pentru prima oara in aceasta tura fetele sunt gata inaintea baietilor.. astfel ca ele pornesc inainte.

traseul din ultima zi


Parasim noul refugiu din Curmătura Zîrnei continuand pe poteca de creastă care ne conduce pe langa vechiul refugiului alpin. Dincolo de el, începem să urcăm serpentinele potecii spre Varful Zarnei, pe care il depăşim prin dreapta tăind de-a coasta spre obîrşia Văii Ludişorului, în şaua cu acelaşi nume, in apropierea varfului exact in poteca se mai gaseste un izvor cu apa proaspata de unde am realimentat si noi.



V@ru deja este la capatul puterilor are un inceput incet, nu se plange, merge in ritmul lui... in saua Ludisorului pentru a ne regrupa..

Pornim in urcuş pe pantele Ludisorului si curind ne vedem ajunsi in crestetul muntelui, de aici incepem coborarea incet pe serpentinele descrise de poteca pe o fata plina de grohotisuri pina in Curmătura Brătilei.

Mihai si V@ru trecand de Vf. Ludisorul




marcaje in Curmatura Bratilei


Ajunsi in Curmatura observam ca sursa de apa pe care ne bazam ziua precedenta nu era asa de proaspata cum ne asteptam noi si suntem multumiti ca am luat decizia corecta de a ramane la refugiul Zarna. Cat am poposit noi la curmatura Bratilei sosesc dinspre Est alti turisti cu rucsaci mari in spate dornici sa parcurga si ei intreaga creasta, le recomandam sa nu campeze in curmatura si sa continue pana la refugiul Zarnei, iar daca vremea tine cu ei sa forteze pana in Fereastra Mica..
Privind spre sud observam cum se aduna nori negrii de ploaie se apropie cu repeziciune de linia crestei principale pe care eram si noi, astfel ca ne punem repede in miscare continuand intr-o usoara coborare pana in Curmatura Vadului. Inaintam in sir indian pe culme trecand pe langa Vf. Pietre Popii, avem mereu un ochii spre sud si urmarim cum se apropie norii .. tot speram ca vom scapa si ca ne va ocolii... in fata noastra se disting crestele ascutite ale Craiului, dar doar pentru o clipa iar apoi sunt acoperite de alti nori negri.. Privind spre nord, din vale se ridica alti nori... ajungem sa fim inconjurati mai din toate partile de norii de ploaie...stim deja ca nu vom ajunge uscati la Plaiul Foi.

nori de ploaie




din vale se ridica alti nori


insiruti pe poteca



In apropiere de ref. Berevoiescu suntem ajunsi de ploaie


În ocolul pe care-1 face poteca pe sub Berevoescu, vedem, către dreapta, refugiul Berevoescu, trecem prin dreptul unui stîlp cu săgeată poteca marcată cu bandă/punct albastră care, în 2 - 3 minute, sfîrşeste în faţa refugiului Berevoescu.
Imediat ce trecem de Berevoescu simtim primele picaturi de ploaie, ne oprim si imediat ne echipam de ploaie, ne luam pana si parazepezile care ne vor proteja de iarba uda. Fac loc in rucsac pentru aparatul foto, atasez prelata pe rucsac, imi trag gluga pana pe frunte si pornesc cu capul in pamant in coborare spre valea Lutelelor. Fiecare merge in ritmul lui ne imprastiem pe o distanta destul de mare, nici macar nu ridicam ochii sa ne uitam unde sunt ceilalti, doar ne strigam pe nume pentru a stii ca suntem in apropiere. Urcam ultima inaltime de peste 2000m, Vf. Lutele, si de aici muntii se acopera cu nesfarsite pajisti si jnepenisuri. Sub vf. Comisul, ultimul varf din golul alpin, intalnim o stana de oi, ciobanul sta proptit in batul lui si se uita mirat la noi, intrebandu-se in sinea sa ce cauta copii astia pe vremea asta pe munte?. Inainte de a trece de turma de oi ne asteptam pentru a trece impreuna pe langa cainii paznici la oi, dar pana si ei sunt satuli de ploaia care nu conteneste sa cada si nu se mai obosesc sa ne latre.
In coborare spre Curmatura Comisului, ploaie incepe sa se mai linisteasca iar peisajul se schimba, jnepenisul lasa loc brazilor inalti, marcajul turistic de acum il regasim si pe tulpina copacilor. Continuam prin padure, trecem pe langa o stana in apropiere de Lerescu Mare si ne afundam tot mai adanc in padure..merg in fata urmarind atent marcajul care brusc imi dispare din raza vizuala...ne oprim si continui singur pe o presupusa carare.. ajung intr-o zona defrisata de unde nu se mai observa nimic.. sunt chemat de ceilalti ca au reusit sa regasesca marcajul, ma intorc la ei pe aceeasi carare inamolita.
In apropiere de Curmatura Lerescului Mare apare un moment de cumpana. Iesim din padure urmarind marcajul ne gasim ajunsi intr-o mare zona defrisata intersectata de mai multe drumuri forestiere pline de noroi.

cosmarul zilei a saptea



de aici avem optiunea sa continuam spre stanga in urcare urmarind o directie relativa buna, continuam pe aceasta cale cand Mihai ne atrage atentia ca in vale se distinge o continuitate a altui forestier si am putea sa o luam in aceea directie. Facem cale intoarsa si purcem la vale pe forestierul "mlastinos".. inaintam greu.. pe alocuri ne afundam in noroi pana deasupra bocancului.. Coboram vreo 20 min. si ne dam seama ca nu e o directie buna.. nu am intalnit nici un marcaj..nici un semn ca am fi in directia buna..vreme ploioasa inconjurati de namol.. putine locuri de popas..harta si busola sunt ascunse bine in rucsac..



Ma decid sa urc cu Geo inapoi la ultimul marcaj intalnit si sa incercam sa cautam urmatorul semn. Obosim destul de repede pe urcare afundati in noroiul rece..scoatem harta si ne dam seama ca pe harta noastra nu apare Cab. Rudarita.. imaginea hartii se termina dupa Vf. Comisul, deci harta nu este de nici un folos. Geo isi gaseste busola si repede o citim.. stiam ca noi trebuie sa continuam inspre est dar defapt acest forestier ne conduce spre sud..
In urmatoare clipa ne striga fetele spunandu-ne ca din vale se aud motoare... ne intoarcem la ei si incepem coborarea in directia in care se auzeau motoarele.. nemaiexistand nici un drum continuam prin albia unui mic paraias eram atat de ud incat nici nu ma mai feream de apa care curgea cu repeziciune la vale..
Intr-un moment de limpezire ridic ochii si printre brazii disting luciul unei ape.. in acel moment ii zic lui Geo ca "suntem la draq in praznic"... mai exact coborasem atat de mult ca am ajuns la Lacul Pecineagu..




In apropiere gasim si sursa motoarelor pe care le auzisem noi, un tractor forestier parcat langa o baraca. Aici intalnim cativa muncitori cu care intram imediat in vorba si ii intrebam care este directia de urmat catre Rudarita - Plaiul Foii.. ne indica directia dinspre care noi tocmai am venit... iar drumul pe care noi venim duce pana la Satic - Rucar pe o distanta de mai bine de 35km!! Le multumim oamenilor de informatie si ne intoarcem mohorati si tacuti pe acelasi traseu pana acolo unde am intalnit ultimul marcaj.. tot prin apa... tot prin noroi...
Cu aceasta ratacire si inamolire am pierdut aproximativ 2 ore si mult mai mult din starea noastra psihica. Ajunsi in acelasi loc de unde a inceput aventura noastra, ne oprim si incepem sa privim in jur cautand marcajul... nu dureaza mult si v@ru zareste marcajul ascuns in desisul padurii..
Reluam astfel traseul, urmarind banda rosie si in scurt timp ajungem in Curmatura Lerescului Mic unde intalnim un alt indicator.. marcajul banda rosie continua prin padurea Tamasului Mare pana in Curmatura Foii si de acolo spre Plaiul Foii.. si o a doua sageata indica, directia de urmat spre Rudarita, pe marcaj cruce rosie, directie pe care continuam si noi.
Avansam prin padurea deasa in coborare si curand ne intersectam cu Izv.Lerescu/Rudarita, in trecem direct, apa rece are efect revigorant pentru unii... de aici intram pe drum... continuam pana la Rudarita unde facem un popas mai lung..
La Rudarita pe langa cantonul silviv mai sunt si ceva baraci forestiere, dar oamenii pe care ii intalnim nu sunt prea sociabili... noi chiar speram sa intalnim o masina care sa ne repeada si pe noi pana in Plaiul Foii macar, dar nicio sansa...
Ne facem curaj si luam la picior cei 9km de forestier pana in Plaiul Foii. Pentru a mai uita de oboseala jucam diferite jocuri, o mai pacalim pe Doris ca dupa urmatoarea curba vom ajunge la cabana, cele mai dificile erau momentele de dupa popasuri cand ne gaseam cu greu ritmul de mers ... dupa un timp incep sa apara si "grataragii" si ne gandim ca suntem aproape de destinatia finala.

Cu aproximativ un km de Plaiul Foii pe drum in fata noastra apare o masina...fiind pe inserate avea farurile aprinse... inainta incet si cu atentie la drumul prost.. ne gandim in sinea noastra ce sa caute o masina seara inspre Rudarita?? ... SURPRIZA este Adela ...

"La multi ani"


A gasit o portita in programul ei incarcat si a venit sa isi intimpine amicii si sa isi tina promisiunea ca de ziua ei ne cinsteste... ne preia rucsacii si Doris fiind intr-o stare avansata de oboseala ocupa un loc langa Adela, iar noi restul continuam voiosi si fara greutate in spate spre finalul turei noastre.

La Cabana Plaiul Foii le regasim pe Adela si Doris asezate deja la masa... ascunse dupa multe sticle de bere reci !!!