Muntii Bucegi - Cab. Padina

Mamã unde esti? Poti sã mã si bati

Dar lasã-mã-n Carpati !

Mamã unde esti? Bate-mã de vrei

Dar vino sa ma iei!

(versuri care se potrivesc aceastei ture, un fel de motto..)

Cu mai bine de-o luna înainte apare ideea uni ture in munţii Bucegi cu cazare la Padina, pana in ziua plecări s-au tot făcut planuri, pe unde urcam - pe unde coboram, cu ce mijloc de transport mergem, cum va fi vremea, cum este traseul, cine merge… la început a fost un număr de participanţi, pe parcurs acesta a crescut, unii au renunţat sau pur si simplu nu au putut din motive personale, dar locul le-a fost repede ocupat de altcineva. După ce s-a făcut rezervarea la Cabana Padina, s-a stabilit si numărul de persoane maxim, decis de numărul paturile din camera, care a fost de 14!!

A sosit si ziua de 21 Februarie, in tara se anunţa cod galben, a venit in sfârşit iarna adevărata, si noi.. noi ne îndreptam spre acolo unde zic meteorologii ca e mai rău, la munte la altitudine mare! Ne asiguram părinţi si prieteni ca vom fi precauţi, cu toate ca ei doreau sa ne vadă acasă, si dimineaţa zilei de sâmbăta plecam.

Pe la orele 6:30 suntem deja ieşiţi din Bucureşti, si gonim spre Sinaia.

Surpriza o aveam la Ploieşti, unde observam ca asfaltul era uscat iar in depărtare se vad crestele Bucegiilor, in timp de la Bucureşti am avut parte numai de umezeala si vreme noroasa, ne gândim cu satisfacţie ca nu o sa fie chiar aşa de rău si putem sa încheiem tura pe care ne-am propuso, si vom ajunge la Padina.

Fara peripeţii pe drum, ne vedem ajungi in Sinaia, puţin după ora 8:00! După ce ne-am invartit niţel prin Sinaia in căutare de loc de parcare, ne îndreptam spre telecabina, la „mustaţa” pierdem telecabina de 8:30, dar ne gasim loc in cea de la ora 9:00, mulţumita colegei noastre care a binevoit sa ne tina rând la coada.

Ajunşi la cota 1400, ne aşezam la o alta coada, mult mai lunga de data aceasta, pentru e ne continua urcarea pana la 2000. La ora 10:20 ne vedem ajunşi in sala de mese de la Cota 2000, si căutam repede sa savuram o băutura calda, statul in frig la coada ne-a cam răcit.

Cu privirea dupa telecabina ca sa ne duca la cota 2000

Aici la 2000 ii vom aştepta si pe ceilalţi colegi de tura, care plecaţi din Bucureşti cu trenul, ajung mai târziu decât noi, avem timp suficient sa servim o gustărica si eventual o ţigara. Urcatul cu telegondola pana la 1400 si apoi cu telescaunul pana la 2000 s-a dovedit a fi cea mai rapida soluţie, astfel ca la ora 11 reuşim sa ne strângem cu toţi. Ne sunt servite si noua ciorbitele iar Gina umbla la rucsac si ne serveşte desertul, negatit de ea, cornuleţe si salam de biscuiţi. (Foarte gustoase.. .când nu ne mai găteşti ? )

Bucataria de la Cota 2000

Toata lumea este dornica sa înceapă tura, sa o ia la pas, aşa ca la ora 11:45, parasim căldura „restaurantului” de la cota 2000, luând in compas direcţia Nord, spre cabana Piatra Arsa, urmărind marcajul banda galbena. Din păcate aveam parte si de o prima veste trista, Gina, care a făcut un efort sa ajungă pana la cota 2000, doar pentru a-si revedea prietenii, se vede nevoita sa facă cale întoarsa la Bucureşti datorita unei răceli.

Salvamont 2000

Traseul de la Cota 2000, urmează o uşoara panta spre Nord, pana in dreptul postului de jandarmi montani, panta care ne solicita puţin, cat sa ne aducă aminte ca suntem la munte. Vremea numai ne este prielnica, daca dimineaţa era senin pe platou, acum era o ceata deasa, nu reuşeam sa vedem mai departe de 100m, astfel ca nu ştiu când trec pe sub Vf. Furnica, si vad ca marcajul continua intr-o uşoara coborârea, nu stau prea mult sa mă gândesc si pantalonii îmi ţin loc de sanie.

Coborarea inspre Saua Calugarului

Facem o mica pauza de regrupare in şaua Călugărului, si de aici Răzvan trece in fata si adânceşte poteca prin zăpada. Traseul continua intr-o uşoara urcare spre nord si după circa 30min, ajungem in Culmea Pietrei Arse, de unde apare în depărtare prin ceata, către N, „cabana” Piatra Arsă, si in rarele momente de limpezire reuşim sa distingem si mai înspre Nord, Cabana Babele si stâlpii de la telecabina.

Pana la Cab. Piatra Arsa urmează o porţiune cu zăpada foarte mare, care ne-a solicitat destul de mult, cei cu o „silueta atletica” se descurcau mai bine, eu mă luptam cu troienele, de am ajuns sa merg ca la armata, pe burta si sa imi împing rucsacul !!!

Langa cabana ne întâlnim cu un cuplu si intru in discuţie cu ei, sa mai aflu detalii despre traseu, ei veneau de la Babele si se îndreptau spre cota 2000, îmi spun ca majoritatea drumului l-au făcut in „patru-labe” si ca nu ne recomanda sa o luam pe acolo, le transmit si eu informaţii despre traseul pe care l-am parcurs si le spun ca ne îndreptam spre Padina

După „înotatul” prin zăpada la stiluri diferite, ajungem intr-un timp de aproximativ doua ore, de la plecarea de la 2000, la cabana Piatra Arsa, in sala de mese aveam prilejul sa întâlnim o legenda vie a sportului romanesc, Ivan Patzaichin.

inotand prin nameti in apropiere de Piatra Arsa

Cabana Piatra Arsa

Popasul de la Piatra Arsa, nu durează mai mult de 40minute, si după o scurta sesiune foto in fata cabanei, schimbam direcţia compasului spre Vest, pe marcaj banda albastra pana la Hotel Peştera.

„De la cabana Piatra Arsă (1950 m) poteca se îndreaptă către V, coborînd uşor de-a coasta, pe platou, paralel cu Vîlcelul Jepilor Mari (stînga); după 10-15 min de la cabană, traversează V. Izvorul Dorului şi urcă apoi uşor prin pajiştile vălurite de muşuroaie ale ,,Plaiului lui Păcală". După o uşoară curbă spre dreapta, poteca ne conduce de-a coasta, în Şaua Cocora-Lăptici, situată în marginea vestică a platoului.”

Alte detalii referitoare la traseu nu mai de adăugat, pentru ca eram cu privirea in jos, ferindu-mă de viscol, si urmărind sa nu mă afund prea tare in zăpada. După primul popas de regrupare, suntem deja cu toţi patrioţi, având printre noi si purtătorul de drapel.

„Din şa, poteca începe să coboare uşor, de-a coasta, iar după cu traversează viroagele V. Trăsnetului, ajunge după 15-20 min de coborîş în V. Lăptici. Urcînd pe malul opus, peste un strat de gresie înclinat, drumul continuă de-a coasta, aproape orizontal, lăsînd în stînga plaiul înierbat al Piciorului Cocorei, iar în dreapta sub stîncăriile de calcare de sub creasta Cocorei. După 10-15 min din V. Lăptici poteca traversează Vîlcelul Cocorei de unde printr-o cotitură bruscă la stînga, străbate către V, Creasta Vîrfurilor Mari iar după cca 20 min din Vîlcelul Cocorei, ajunge în poieniţa Vîrful cu Brădet. De aici, drumul coteşte brusc spre dreapta şi coboară repede prin pădure la cabana Peştera (1610 m).” (nota: Hotel Pestera)

Atac la "calauza" in fata cabanei Piatra Arsa

Razvan si Vera - portdrapelul grupului

Traversam cu grija portiunile cu risc de avalansa

Mihai

De la Peştera si pana la Cab. Padina, am mers in doua grupuri, o parte pe drumul forestier, printre care si eu deoarece simţeam dureri la genunchiul stâng si celalalt grup pe valea râului Ialomiţa.

Puţin după ora 18 ne facem cu toţi intrarea in cabana Padina, si cabanierul ne duce direct in camera noastră pentru a ne putea schimba corespunzător. Prima impresie despre camera in care am dormit a fost.. whaooo.. chiar foarte plăcut impresionat am fost, o camera mare de 7 paturi suprapuse (14locuri), cu un balcon unde ne puteam scutura de zăpada, si sa ne lăsam hainele murdare, o singura soba, care a fost repede acaparata de fete, care si-au ocupat locurile cat mai aproape de singura sursa de căldura din camera. Dar seara a fost ok, nici prea frig nici prea cald, si am putut dormi in aşternuturile lor, nesimţind nevoia de a mă folosi de sacul de dormit.

Am mâncat si petrecut in sala de mese, am ascultat cântece de munte, interpretate de cei de la Asociatia KOGAYON, si am stat la povestiri pana noapte târziu alături de o persoana de seama de la Carpati.org. …. aaa sa nu uit desertul a fost “asigurat” de cornuleţele Ginei si chekul lui Alex (fata) chiar si acum când mă gândesc mi se face pofta.

A doua zi de dimineaţa, in jurul orei 7 începe forfota, primele trezite sunt Ruga si Vera, urmând apoi pe rând si noi restul. La ora 8:10 coboram in sala de mese sa servim masa, cabaniera este draguta si ne face plinul la termos-uri cu ceai cald.

La ora 9:30 ne luam la revedere de la personalul Cabanei Padina, si plecam spre cota 2000, dar nu înainte de a face o poza de grup in fata cabanei.

Toata echipa, plus un "mic" bonus (a.k.a. Gina)


ala mic si negru


Cab. Padina

Traversand raul Ialomita

Ziua de duminica este exact contrara zilei precedente, cu soare si cer senin, si multe peisaje minunate. Traseul ales pentru a ajunge la cota 2000, este cel pe banda roşie, prin şaua Laptici. Urcam poteca prin pădure pana in sa impartiti in doua grupuri, cei mai sprinteni in fata, conduşi de Răzvan, si celalalt grup mai in urma, deoarece se făceau multe pauze pentru foto, dar păstram legătura intre grupuri cu ajutorul staţiilor de emisie-recepţie. Pe traseu suntem depasiti de un grup de salvamontişti, pe schiuri de tura, care au ca destinaţie finala tot cota 2000, e bun ca ii avem in fata ca stim pe unde sa urmam traseul, dar urcatul pe urmele de schi e cam „alunecos” aşa ca încercam sa mergem paralel. Suntem ajunşi din urma de inca 3 băieţii, dar prefera sa ramana in spatele nostru, si sa profite de poteca pe care o băteam noi, aveam sa aflam abia la 2000, ca ei au fost in ziua precedenta pe acelaşi traseu ca si noi, si ei au bătut poteca intre Piatra Arsa si Peştera, deci acum le-am întors favorul!

Ajunşi pe platou, in gol alpin, numai avem decât urme de schiuri, zăpada este mai mare si ne este îngreunata înaintarea. Ajungem la o „răscruce” de drum, marcajul continua spre Sud spre valcelul Vârful cu Dor, dar nu sunt urme făcute, si după nici 5 m deja Răzvan este in zăpada pana la brâu, aşa ca se ia decizia de a abandona marcajul, si a continua pe urme de snowmobil pana pe Vf. Furnica si de acolo direct spre Cota 2000, pe langa pârtia Varful Dorului.

In urcare prin padure




Langa Saua Laptici


Incotro?

Ne vedem ajunşi cu toţi la cota 2000, aproape de ora 14:00, găsim cu greu câteva locuri in cabana superaglomerata, servim ceva cald, si apoi ne facem coborârea in Sinaia la fel cum am si urcat, cu telecabina si telegondola.

A urmat un drum lejer spre casa, pe un DN1, extrem de liber pentru o zi de duminica !

participanti la tura:

Bibliografie: Muntii Bucegi - Em. Cristea

Muntii Bucegi - Cab. Diham

Ne alaturam si noi grupului de carpatisti care s-au adunat in gara Azuga, si in jurul orei 11:00 pornim spre cabana Diham, urmarind marcajul triunghi galben.

Grupul de carpatisti in gara Azuga

Traseul urmează spre nord o porţiune scurtă de-a lungul căii ferate spre Braşov apoi coteşte la stânga pe un scurt drum forestier de pe Valea Grecului . De la capătul drumului, traseul urca lent serpuind raul Grecului, iar dupa aproximativ 30minute, parasim cursul raului si urmam poteca prin pădure intr-un urcus accentuat până aproape de Vârful Grecului (1432 m).

Urcand pe drumul forestier

Serpuind pe Valea Grecului

Ascensiunea prin padure

Marcajul din Saua Grecului

Saua Grecului si in fundal Muntii Baiului

Insirati pe curba de nivel

Ne oprim in Saua Grecului pentru regrupare si hidratare, iar unii dintre baietii incep o mica "partida" de bulgareala.

Ne continuam drumul spre Cabana Diham depăşind Varful Grecului prin nord., traversam culmea Clăbucetului trecand prin mai multe poieni, trecem si pe langa Vârful Leuca Mică (1448 m) şi ajungem la Cabana Vanatorilor de Munte, unde avem parte de doua peisaje contradictorii. In stanga noastra minunata panorama a Bucegiilor iar in fata cabanei resturile "turistilor".

Mizeria de la Cabana Vanatorilor de Munte

Acele Morarului vazute de la Cabana Vanatorilor de Munte

Poteca turistica trecand printre gunoaie

Trecem repede de acesta trista cabana si ajungem curand în Şaua Baiului unde întâlnim alte trasee care vin din Busteni si alături de care urmează (cca. 1,5 km) spre nord-vest drumul spre Cabana Diham.

Dupa aproximativ 3 ore de la plecarea din gara Azuga, ne facem si noi intrarea in sala de mese de la Cabana Diham.

Servim o masa calda, o bere rece, un pahar de vorba si apoi iesim in fata cabanei pentru poza de grup. Cei veniti cu trenul erau presati de timp asa ca nu zabovesc prea mult la cabana si pornesc spre Busteni, noi patru mai ramanem cateva minute pentru a ne bucura de aceasta minunata zi de februarie.

In Saua Baiului

Bifurcatie de marcaje in Saua Baiului

Cabana Diham

Poza de grup (eu sunt cel din spatele obiectivului)

Putin dupa orele 15:00 parasim si noi Cabana Diham, urmand marcajul punct rosu pana la poiana Pichetul Rosu prin Curmatura Armasarilor. Trecand pe langa casele de la Cabana Diham un catel se alatura si el grupului nostru si ne insoteste prin padure pana in "civilizatia" din Busteni.

In apropiere de bifurcatia cu traseul spre Cabana Poiana Izvoarelor mai intalnim un grup de turisti. Traversam rapid valea paraului Armasarul si ocolim prin vest Capatana Porcului. (denumiri care le-am aflat abia cand am ajuns acasa si m-am uitat pe harta, ca pe teren nu le-am identificat).

Am scos un timp de 40 minute pana la Pichetul Rosu, cam mult, dar nu ne grabea nimeni, vremea era superba, asa ca ne-am continuat drumul in acelasi ritm, deranjat rareori de cateva reprize scurte de "bulgareli". Poteca continua prin padure, spre vest, traversam Valea Morarului si urmeaza Valea Cerbului langa care intalnim bifurcatia cu banda galbena ce vine pe vale de la Vf. Omul la Busteni.

" m u c "

Bifurcatia cu banda albastra

La "Pichetul Rosu"

Directia de urmat

Urmarind marcajul

Bifurcatia cu banda galbena

Stana din poiana Costilei

Dupa un scurt popas foto in Poiana Costilei grabim pasul spre Busteni, caci realizam ca ne va prinde intunericul pe traseu. Dupa Valea Costilei deja ne orientam la lumina lunii, iar aproape de valea Alba pierdem marcajul, scoatem frontalele si continuam coborarea, orientandu-ne dupa zgomotele din vale. Avem sansa si zarim doua frontale in dreapta noastra, dam semnale "acustice" cu fluerul din dotare, si ni se raspunde. Sunt doi tineri care coboara in Busteni, dupa ce au facut un traseul alpin de pe Valea Costilei. Ne alaturam lor si impreuna parcurgem Plaiul Munticelul, ajugand in scurt timp la Caminul Alpin unde dealtfel ne incadram pe strazi diferite, ei indreptandu-se spre gara, noi spre soseaua principala pentru a mai prinde un microbuz spre Azuga, unde aveam parcata masina.

Cu multumiri tuturor celor care au partipat la tura, si celor doi baieti (tind sa cred ca si ei erau tot carpatisti) incheiem aceasta tura de relaxare la o ceasca de cafea, cu un pahar de vin, cu un pahar de rom si binenteles un pahar de "juice".

Drum bun spre capitala!

......................

Muntii Bucegi - Cab. Malaesti

1-2 noiembrie 2008 Traseu prima zi:
Busteni - Cab. Gura Diham - Cab. Poiana Izvoarelor (BR) - Pichetu Rosu - Poiana Bucsoiu - "La Prepeleac" - Cab. Malaiesti (TR)
Traseu a doua zi:
Cab. Malaiesti - baza Hornurile Malaiesti - cab. Malaiesti (BA) - "La Glajarie" - Cab. Diham (CA) - Saua Baiului - Cab. Gura Diham - Busteni (TA)

Sambata dimineata ma trezesc la 6:30 imi iau rucscul in spate si plec sa ma intalnesc cu Geo (Goe) si cu Doc (Dinudr).

Ne indreptam spre Busteni pe DN1 in timp ce eu stateam cu ochii pe trenul personal in care se aflau si ceilalti participanti la tura, il depasim cand trecem de Campina (Cornu).

La ora 9:26 parcam in fata garii din Busteni, aci il observ imediat pe Oleg (si nu avea vestita basca pe cap), iar dupa o intarziere de 30minute (tipic CFR) ajung si ceilati 3 colegi de tura: Odin (tartorele), Uigres (sprintenu) si Neon (Cozanzeana).

Facem cunostinta intre noi, pentru ca nu ne stiam decat din jurnalele de pe Carpati.org si apoi stabilim repede unde sa intram in traseu si Doc (dinudr) impreuna cu Mihai (Odin) decid sa o luam spre Cab. Gura Diham fiind un traseu mai putin ostenitor decat sa o luam prin Poiana Costilei, deviind astfel putin de la traseul ales initial.

Domnul Oleg propune sa facem o prima poza de grup langa statuia de la Gara Busteni, si eu ma conformez rapid ;).

Parcam masina pe o strada laturalnica si ne punem rucsaci in spate, iar dupa scurt timp ne alaturam grupului si pornim cu voiosie spre cabana Gura Diham urmand drumul „gratarelor” .. oricum in aceasta dimineata de toamna valea cerbului ducea lipsa de aceste gratare, mai bine pentru noi…

Doc avand cea mai mare experienta dintre noi pe acest traseu, avand la activ multe drumuetii pe poteca dintre Busteni si Malesti, ne indica semnficatiile crestelor si vailor ce se vedeau la vest (stanga).

Dupa aproape o ora de mers ajungem la cab. Gura Diham, ne asezam la o terasa sa ne hidratam si sa ne pregatim rucasci pentru traseu … de aici de la cabana parasim drumul pietruit si intram in padure urmand cararea spre Cab. Poiana Izvoarelor pe marcaj BR.

De la cabana poteca urca pieptis pe panta „prostului” si apoi urmand curba de nivel prin padure. Panta ne solicita pe unii mai mult, eu obisnuit cu „lanterna rosie” raman in urma cu Oleg, care la cele 53 de primaveri face fata cu brio, doar ca are o treapta de viteza in minus decat noi astia mai tineri dar compenzeaza cu vointa sa.

In capatul pantei facem o regrupare aproape de ramificatia cu traseul ce duce la cab. Diham pe TA, iar Doc profita de ocazie sa ne verifice tensiunea si propune sa facem o pauza putin mai lunga, apoi ne punem in miscare.

Urcarea pana la cabana o facem in doua grupuri, in functie de viteza de deplasare cu pauze de regrupare. Impreauna cu Oleg si cu Geo parcurgem alene cararea acoperita cu frunze si admiram culorile toamnei in timp ce Oleg ne incanta cu povestile din tineretea sa.

Sosim dupa aproximativ o ora la cab. Poiana Izvoarelor si incercam sa gasim un loc in sala de mese, dar ne este imposibil, foarte multa lume la cabana, asa ca optam pentru o masa la terasa cu vedere spre V. Prahovei si Muntilor Baiului.

Umblam repede la rucasci sa ne scoatem bunatatile iar impreuna cu geo scoatem termosurile cu ceai cald sa impartim si la colegi de tura, iar Oleg ne serveste cu biscuti cu miere.

Popasul la cabana a durat cam 40minute, iar dupa ce am mai facut cateva poze de grup ne pornim la drum, urmand poteca BR spre Cab. Malaesti prin Pichetu Rosu. La grupul nostru se mai alatura doi drumeti, Rares si amicul sau (imi cer scuze dar nu ii stiu numele), care nemaigasind loc de cazare la C. P. Izvoarelor isi incearca sansele la C.Malaesti.

La nici 15 minute trecute de la C. P. Izvoarelor traversam si poiana de la Pichetul Rosu de unde se alatura si marcajul TR ce vine de la Busteni prin Poiana Costilei (traseu care a fost propus initial).

Imediat dupa poiana Pichetu Rosu un „brad batran” ne indica ca intram in rezervatia naturala Bucegi – Abruptul Bucsoiu.

Dupa un urcus de 30 minute ii regasim pe ceailati colegi in poiana Bucsoiu opriti sa ne astepte. Nu zabovim prea mult insa aici doar cat sa facem cateva poze de grup dupa care pornim din nou. Din Poiana Bucsoiu se deschide o panorama spre N si se poate distinge Vf. Postavaru iar in plan foarte indepartat orasul Brasov.

Poteca traversează firul văii Bucsoiu, descrie apoi o curbă largă către dreapta, după care pătrunde în poiana de la poalele Crestei Văii Rele. Din marginea poienii urcăm uşor şi atingem curînd creasta podită cu un covor de iarbă fragedă şi muşchi, ,,La Bătaia Cocoşilor de munte," vrajiti de panorama care ni se arata ne oprim pentru a face poze si astfel pierdem contactul cu „plutonul fruntas”, continuam coborînd în partea opusă si traversăm Valea Rea. Drumul continuă urcînd şi coborînd de-a coasta, iar după circa doua ore de la Pichetul Roşu, ajungem în punctul ,,La Prepeleac".

La Prepeleac facem o alta regrupare iar Mihai impreuna cu Doc ne sustin „lectia” de geografie.

Coborand de “La Prepeleac” ajungem imediat la ramificaţia cu traseul, BR, ce se desprinde la stînga, în urcuş, spre Vf. Omul prin Saua Bucşoiu. Traseul nostru continuă înainte, pe poteca ce se strecoară prin tufărişuri. Curînd coborîm uşor pe sub stîncării si intalnim prima portiune cu lanturi din traseu, unu cate unu trecem cu grija peste puntea de lemn ajutandu-ne de lanturile montate in stanca, continuăm in sir indian coborîşul de-a coasta şi, după circa 10 min de la ramificaţie, ajungem în Vîlcelul Prepeleacului unde se simte vantul ce sufla din valea Malaesti.. Urmăm poteca iar dupa cîteva serpentine scurte ieşim în Şaua Mălăeşti, unde vom face ultimul popas inainte de cab. Malaesti.

Ne scoatem din rucsac haine mai rezistente, pentru ca aici vantul sufla mult mai tare, si dupa o mica sedinta foto incepem coborarea din sa pe versantul vestic al Bucsoiului Mare.

In timp ce coboram mai aruncam o privire in urma si observam Turnul Malaesti care sta impunator deasupra Vaii Malaesti. Spre Nord (dreapta potecii) printre coroana brazilor distingem pentru prima oara obiectivul final al acestei zile – Cabana Malaesti.

Dupa aproximativ 20min din sa intalnim si ultima portiune cu lanturi din traseu pe care o traversam ajutandu-ne reciproc.

Avand cabana in vizor, parcurgem poteca cu o mai mare repeziciune si in timp ce restu colegilor se indreptau spre caldura cabanei Doc si cu mine mai zabovim nitel prin Valea Malaesti, infruntand vantul care batea cu putere, pentru a mai face cateva poze si a mai afla cate ceva despre zona.

Orele 17:10 intram si noi in cabana. Cabana este plina, in sala de mese nu e loc sa arunci un ac, prin împrejurul cabanei sunt o gramada de copilasi/liceeni care au venit cu cei de la Floare de Colt. Cabanierul ne rezervase o camera la etaj, cu 7 paturi exact cati eram noi.

Servim masa de seara, un ceai cald, o bere rece, un vin fiert, ne schimbam datele de contact intre noi, mai facem cateva poze, vizualizam pozele facute in cursul zilei, cerem informatii de la un grup de montaniarzi care coborasera pe Hornul Malaesti noapte la lumina frontalei, ascultam cantece de drumetie, povestim despre tehnica GPS, despre echipamentul montan si pe la ora 23:00 suntem toti in camera la somn.

A doua zi de dimineata ma trezesc pe la ora 04:00, numai puteam sa dorm din cauza „zgomotelor” din camera si din cauza calduri ..asa ca am iesit din cabana, eram singur, afara nu era nici o lumina doar stele .. si cate stele erau.. numai vazusem atatea stele de cand am fost in Leaota. Vantul se linistise …doar caini din jurul cabanei mai deranjau aceasta liniste.

Ma intorc in camera dar nu pot sa adorm, imi aduc aminte ca am semnal la telefon, ma folosesc de el sa accesez internetu si sa mai citesc cateva jurnale .. de ale domnului Oleg.

La ora 06:00 suna ceasul desteptator al lui Sergiu si dupa un salt de la „etaj” si o cautare a telefonului in rucsac reuseste sa il opreasca si sa ne anunte ca daca vrem sa pozam rasaritul ar fi indicat sa ne trezim… el insa se refugiaza in sacul de dormit si isi continua somnul.. nimeni nu parea sa isi paraseasca „culcusul”. Eu deja satul de stat inauntru si fara somn ma echipez si ies din cabana. La scurt dupa mine si Oleg procedeaza la fel, dar din pacate soarele apare la Malaesti abia dupa ora 10:30.

O sa mă folosesc de vorbele unui „domn” pe care eu il respect mult si sa imi exprim aceea plăcere pe care am simţit-o eu:

„Dimineaţa este partea din zi care îmi place cel mai mult, încă mic copil. Întotdeauna mi-a plăcut să observ trezirea la viaţă a naturii. Zgomotele făcute de vieţuitoare, certurile vesele ale păsărelelor, culorile cerului claritatea atmosferei, răcoarea aerului. Toate acestea la un loc formează o simfonie fonocromatică specială, care pe mine mă fascinează, provocându-mi o stare euforică”

Dupa orele 07:00 se da trezirea generala, iesim la masa sa servim micul dejun, acelasi fel de mancare care a fost si la cina, caci bucataria era inca inchisa (offf… si ce as mai servi o omleta calda). Deja incepe sa fie forfota mare pe langa cabana asa ca si noi ne pregatim repede rucsaci cu destinatia Hornurile Malaesti, cu speranta ca vom reusi sa trecem de horn si sa ajungem la Omu, mai ales ca nenea cabanierul ne-a explicat ca nu e nici o problema.

Asa ca la ora 08:20 se pleaca spre Hornuri urmand marcajul banda albastra, eu raman in urma impreuna cu Rares si amicul sau, care nu au gasit loc in cabana dar li s-a permis sa doarma in sala de mese, si cu Doc care s-a odihnit putin mai mult decat noi restu si inca nu isi terminase micul dejun.

De la cabana Mălăeşti poteca se îndreaptă către S, prin fundul căldării inferioare a văii, se abate curînd la dreapta şi urcă pieptiş treapta care formează extremitatea de sus a căldării, si cum Doc era imediat dupa micul dejun facem cateva popasuri scurte si in scurt timp ne alaturam colegilor de tura.

După 25 - 30 min ajungem la bifurcatia cu traseul (TA) ce duce la Vf. Omu prin Brana Caprelor si dupa alte 25-30 min ajungem cu toti la „baza” Hornului Mare.

Aici facem un popas lung, in care pozam peisajul, colegii de tura. Dezbatem continuarea traseul – Doc doreste sa coboare la Cab. Malaesti si de acolo pe Glajerie la Busteni, caci nu crede ca e o idee buna sa urcam neechipaţi cu piolet si coltari, eu si cu geo ne dorim mult sa ajungem la Omu iar Oleg ar vrea sa urce si el pana la Omu dar fizic nu crede ca ar face fata unui astfel de urcus. Ii vedem pe alti cum urca pe hornuri si ai zice ca nu e dificil ca daca ei pot si noi am putea … in cele din urma stabilim de comun acord sa ramanem pe tura initiala si sa coboram in Busteni pe la Glajarie, si sa nu se desparta grupul.

Asa ca lasam in urma hornurile si semetele creste si ne indreptam inapoi pe potece pe care tocmai ce o urcasem. La cabana Malaesti mai facem un popas.. asteptam sa plece toti „copilasi” si dupa ei incepem si noi coborarea prin Valea Malaesti spre cab. Diham.

Componenta echipei: