Busteni - Cab. Gura Diham - Cab. Poiana Izvoarelor (BR) - Pichetu Rosu - Poiana Bucsoiu - "La Prepeleac" - Cab. Malaiesti (TR)
Traseu a doua zi:
Cab. Malaiesti - baza Hornurile Malaiesti - cab. Malaiesti (BA) - "La Glajarie" - Cab. Diham (CA) - Saua Baiului - Cab. Gura Diham - Busteni (TA)
Sambata dimineata ma trezesc la 6:30 imi iau rucscul in spate si plec sa ma intalnesc cu Geo (Goe) si cu Doc (Dinudr).
Ne indreptam spre Busteni pe DN1 in timp ce eu stateam cu ochii pe trenul personal in care se aflau si ceilalti participanti la tura, il depasim cand trecem de Campina (Cornu).
La ora 9:26 parcam in fata garii din Busteni, aci il observ imediat pe Oleg (si nu avea vestita basca pe cap), iar dupa o intarziere de 30minute (tipic CFR) ajung si ceilati 3 colegi de tura: Odin (tartorele), Uigres (sprintenu) si Neon (Cozanzeana).
Facem cunostinta intre noi, pentru ca nu ne stiam decat din jurnalele de pe Carpati.org si apoi stabilim repede unde sa intram in traseu si Doc (dinudr) impreuna cu Mihai (Odin) decid sa o luam spre Cab. Gura Diham fiind un traseu mai putin ostenitor decat sa o luam prin Poiana Costilei, deviind astfel putin de la traseul ales initial.
Parcam masina pe o strada laturalnica si ne punem rucsaci in spate, iar dupa scurt timp ne alaturam grupului si pornim cu voiosie spre cabana Gura Diham urmand drumul „gratarelor” .. oricum in aceasta dimineata de toamna valea cerbului ducea lipsa de aceste gratare, mai bine pentru noi…
Doc avand cea mai mare experienta dintre noi pe acest traseu, avand la activ multe drumuetii pe poteca dintre Busteni si Malesti, ne indica semnficatiile crestelor si vailor ce se vedeau la vest (stanga).
Dupa aproape o ora de mers ajungem la cab. Gura Diham, ne asezam la o terasa sa ne hidratam si sa ne pregatim rucasci pentru traseu … de aici de la cabana parasim drumul pietruit si intram in padure urmand cararea spre Cab. Poiana Izvoarelor pe marcaj BR.
De la cabana poteca urca pieptis pe panta „prostului” si apoi urmand curba de nivel prin padure. Panta ne solicita pe unii mai mult, eu obisnuit cu „lanterna rosie” raman in urma cu Oleg, care la cele 53 de primaveri face fata cu brio, doar ca are o treapta de viteza in minus decat noi astia mai tineri dar compenzeaza cu vointa sa.
In capatul pantei facem o regrupare aproape de ramificatia cu traseul ce duce la cab. Diham pe TA, iar Doc profita de ocazie sa ne verifice tensiunea si propune sa facem o pauza putin mai lunga, apoi ne punem in miscare.
Urcarea pana la cabana o facem in doua grupuri, in functie de viteza de deplasare cu pauze de regrupare. Impreauna cu Oleg si cu Geo parcurgem alene cararea acoperita cu frunze si admiram culorile toamnei in timp ce Oleg ne incanta cu povestile din tineretea sa.
Sosim dupa aproximativ o ora la cab. Poiana Izvoarelor si incercam sa gasim un loc in sala de mese, dar ne este imposibil, foarte multa lume la cabana, asa ca optam pentru o masa la terasa cu vedere spre V. Prahovei si Muntilor Baiului.
Umblam repede la rucasci sa ne scoatem bunatatile iar impreuna cu geo scoatem termosurile cu ceai cald sa impartim si la colegi de tura, iar Oleg ne serveste cu biscuti cu miere.
Popasul la cabana a durat cam 40minute, iar dupa ce am mai facut cateva poze de grup ne pornim la drum, urmand poteca BR spre Cab. Malaesti prin Pichetu Rosu. La grupul nostru se mai alatura doi drumeti, Rares si amicul sau (imi cer scuze dar nu ii stiu numele), care nemaigasind loc de cazare la C. P. Izvoarelor isi incearca sansele la C.Malaesti.
La nici 15 minute trecute de la C. P. Izvoarelor traversam si poiana de la Pichetul Rosu de unde se alatura si marcajul TR ce vine de la Busteni prin Poiana Costilei (traseu care a fost propus initial).
Imediat dupa poiana Pichetu Rosu un „brad batran” ne indica ca intram in rezervatia naturala Bucegi – Abruptul Bucsoiu.
Dupa un urcus de 30 minute ii regasim pe ceailati colegi in poiana Bucsoiu opriti sa ne astepte. Nu zabovim prea mult insa aici doar cat sa facem cateva poze de grup dupa care pornim din nou. Din Poiana Bucsoiu se deschide o panorama spre N si se poate distinge Vf. Postavaru iar in plan foarte indepartat orasul Brasov.
Poteca traversează firul văii Bucsoiu, descrie apoi o curbă largă către dreapta, după care pătrunde în poiana de la poalele Crestei Văii Rele. Din marginea poienii urcăm uşor şi atingem curînd creasta podită cu un covor de iarbă fragedă şi muşchi, ,,La Bătaia Cocoşilor de munte," vrajiti de panorama care ni se arata ne oprim pentru a face poze si astfel pierdem contactul cu „plutonul fruntas”, continuam coborînd în partea opusă si traversăm Valea Rea. Drumul continuă urcînd şi coborînd de-a coasta, iar după circa doua ore de la Pichetul Roşu, ajungem în punctul ,,La Prepeleac".
La Prepeleac facem o alta regrupare iar Mihai impreuna cu Doc ne sustin „lectia” de geografie.
Coborand de “La Prepeleac” ajungem imediat la ramificaţia cu traseul, BR, ce se desprinde la stînga, în urcuş, spre Vf. Omul prin Saua Bucşoiu. Traseul nostru continuă înainte, pe poteca ce se strecoară prin tufărişuri. Curînd coborîm uşor pe sub stîncării si intalnim prima portiune cu lanturi din traseu, unu cate unu trecem cu grija peste puntea de lemn ajutandu-ne de lanturile montate in stanca, continuăm in sir indian coborîşul de-a coasta şi, după circa 10 min de la ramificaţie, ajungem în Vîlcelul Prepeleacului unde se simte vantul ce sufla din valea Malaesti.. Urmăm poteca iar dupa cîteva serpentine scurte ieşim în Şaua Mălăeşti, unde vom face ultimul popas inainte de cab. Malaesti.
Ne scoatem din rucsac haine mai rezistente, pentru ca aici vantul sufla mult mai tare, si dupa o mica sedinta foto incepem coborarea din sa pe versantul vestic al Bucsoiului Mare.
In timp ce coboram mai aruncam o privire in urma si observam Turnul Malaesti care sta impunator deasupra Vaii Malaesti. Spre Nord (dreapta potecii) printre coroana brazilor distingem pentru prima oara obiectivul final al acestei zile – Cabana Malaesti.
Dupa aproximativ 20min din sa intalnim si ultima portiune cu lanturi din traseu pe care o traversam ajutandu-ne reciproc.
Avand cabana in vizor, parcurgem poteca cu o mai mare repeziciune si in timp ce restu colegilor se indreptau spre caldura cabanei Doc si cu mine mai zabovim nitel prin Valea Malaesti, infruntand vantul care batea cu putere, pentru a mai face cateva poze si a mai afla cate ceva despre zona.
Orele 17:10 intram si noi in cabana. Cabana este plina, in sala de mese nu e loc sa arunci un ac, prin împrejurul cabanei sunt o gramada de copilasi/liceeni care au venit cu cei de la Floare de Colt. Cabanierul ne rezervase o camera la etaj, cu 7 paturi exact cati eram noi.
Servim masa de seara, un ceai cald, o bere rece, un vin fiert, ne schimbam datele de contact intre noi, mai facem cateva poze, vizualizam pozele facute in cursul zilei, cerem informatii de la un grup de montaniarzi care coborasera pe Hornul Malaesti noapte la lumina frontalei, ascultam cantece de drumetie, povestim despre tehnica GPS, despre echipamentul montan si pe la ora 23:00 suntem toti in camera la somn.
A doua zi de dimineata ma trezesc pe la ora 04:00, numai puteam sa dorm din cauza „zgomotelor” din camera si din cauza calduri ..asa ca am iesit din cabana, eram singur, afara nu era nici o lumina doar stele .. si cate stele erau.. numai vazusem atatea stele de cand am fost in Leaota. Vantul se linistise …doar caini din jurul cabanei mai deranjau aceasta liniste.
Ma intorc in camera dar nu pot sa adorm, imi aduc aminte ca am semnal la telefon, ma folosesc de el sa accesez internetu si sa mai citesc cateva jurnale .. de ale domnului Oleg.
La ora 06:00 suna ceasul desteptator al lui Sergiu si dupa un salt de la „etaj” si o cautare a telefonului in rucsac reuseste sa il opreasca si sa ne anunte ca daca vrem sa pozam rasaritul ar fi indicat sa ne trezim… el insa se refugiaza in sacul de dormit si isi continua somnul.. nimeni nu parea sa isi paraseasca „culcusul”. Eu deja satul de stat inauntru si fara somn ma echipez si ies din cabana. La scurt dupa mine si Oleg procedeaza la fel, dar din pacate soarele apare la Malaesti abia dupa ora 10:30.
O sa mă folosesc de vorbele unui „domn” pe care eu il respect mult si sa imi exprim aceea plăcere pe care am simţit-o eu:
„Dimineaţa este partea din zi care îmi place cel mai mult, încă mic copil. Întotdeauna mi-a plăcut să observ trezirea la viaţă a naturii. Zgomotele făcute de vieţuitoare, certurile vesele ale păsărelelor, culorile cerului claritatea atmosferei, răcoarea aerului. Toate acestea la un loc formează o simfonie fonocromatică specială, care pe mine mă fascinează, provocându-mi o stare euforică”
Dupa orele 07:00 se da trezirea generala, iesim la masa sa servim micul dejun, acelasi fel de mancare care a fost si la cina, caci bucataria era inca inchisa (offf… si ce as mai servi o omleta calda). Deja incepe sa fie forfota mare pe langa cabana asa ca si noi ne pregatim repede rucsaci cu destinatia Hornurile Malaesti, cu speranta ca vom reusi sa trecem de horn si sa ajungem la Omu, mai ales ca nenea cabanierul ne-a explicat ca nu e nici o problema.
Asa ca la ora 08:20 se pleaca spre Hornuri urmand marcajul banda albastra, eu raman in urma impreuna cu Rares si amicul sau, care nu au gasit loc in cabana dar li s-a permis sa doarma in sala de mese, si cu Doc care s-a odihnit putin mai mult decat noi restu si inca nu isi terminase micul dejun.
De la cabana Mălăeşti poteca se îndreaptă către S, prin fundul căldării inferioare a văii, se abate curînd la dreapta şi urcă pieptiş treapta care formează extremitatea de sus a căldării, si cum Doc era imediat dupa micul dejun facem cateva popasuri scurte si in scurt timp ne alaturam colegilor de tura.
După 25 - 30 min ajungem la bifurcatia cu traseul (TA) ce duce la Vf. Omu prin Brana Caprelor si dupa alte 25-30 min ajungem cu toti la „baza” Hornului Mare.
Aici facem un popas lung, in care pozam peisajul, colegii de tura. Dezbatem continuarea traseul – Doc doreste sa coboare la Cab. Malaesti si de acolo pe Glajerie la Busteni, caci nu crede ca e o idee buna sa urcam neechipaţi cu piolet si coltari, eu si cu geo ne dorim mult sa ajungem la Omu iar Oleg ar vrea sa urce si el pana la Omu dar fizic nu crede ca ar face fata unui astfel de urcus. Ii vedem pe alti cum urca pe hornuri si ai zice ca nu e dificil ca daca ei pot si noi am putea … in cele din urma stabilim de comun acord sa ramanem pe tura initiala si sa coboram in Busteni pe la Glajarie, si sa nu se desparta grupul.
Asa ca lasam in urma hornurile si semetele creste si ne indreptam inapoi pe potece pe care tocmai ce o urcasem. La cabana Malaesti mai facem un popas.. asteptam sa plece toti „copilasi” si dupa ei incepem si noi coborarea prin Valea Malaesti spre cab. Diham.
Componenta echipei:
